balantaHoroscop Urania Balanta 30-5 februarie 2016
Luna Neagră își face de cap pe sectorul zodiacal al Balanței. Le dă tot felul de idei nefericite și tendințe periculoase acestor nativi care, dacă sunt mai tineri, mai naivi, mai fără experiență de viață, le pot cădea victime.
Fie aceștia iau de bună tot ceea ce dezvoltă această postură astrală, favorizată în demersul ei de relația cu Uranus și Pluton care îi amplifică efectele dar sporesc și tipul de „vrajă negativă” pe care o exercită asupra lor.



Să nu-i învinuim așadar pe acești nativi dacă, în această perioadă, iau decizii neinspirate, care își taie singuri punțile și se dezorganizează în tot ce fac pentru că, felul în care se manifestă acest context astral conține un soi de „cântec de Sirenă”, o ademenire vicleană, în fața căreia mulți nu rezistă. De aceea, cu cât vor fi mai puternici în această perioadă cu atât vor limita și vor minimiza efectele tranzitului Lunii Negre prin Balanță. O astfel de zi va fi, de exemplu, 30 ianuarie, când întreaga lor ființă, va fi vulnerabilă în fața influxurilor ei. Prima protecție (dar nu singura) este să refuze să intre în jocul unor ipostaze de viață extravagante și haotice. Pe 31 ianuarie, 1 și 2 februarie, nativii pot cădea victime hoților, pungașilor, găinarilor și oamenilor incorecți. Sumele pe care le-ar putea pierde sunt din categoria banilor din portmoneu sau din buzunar. Între 2 februarie seara și 4 februarie, Balanțele ar putea să renunțe la intenția de a face o excursie, o deplasare sau o vizită cuiva. Nici dialogurile care s-ar desfășura sub aceste auspicii astrale nu le vor da satisfacții ci le vor lăsa în suflet o stare neplăcută de jenă și stinghereală.
Din 5 februarie, cum se gândesc la unele rude, cum pe Balanțe le ia durerea de cap. Trebuie să facă mari eforturi să se abțină și să suporte capriciile unei rude dificile. Șansa de a avea soluții ingenioase într-un plan al creației artistice sau interpretative, întreaga săptămână.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...