berbecHoroscop Urania Berbec 25-31 octombrie 2014
Mercur, revenit la mersul direct din 26 octombrie, le va permite acestor nativi să vorbească echilibrat, să se explice, să se apere (într-un proces, într-un conflict, într-o cauză cu componentă juridică), să restabilească (cât de cât, dar nu în totalitate!) relațiile parteneriale alterate în ultimele 3-4 săptămâni ori să poată face față, într-un mod adecvat, unor dialoguri dificile.



Totuși, pentru că am introdus mai multe nuanțe, trebuie să explic că, Mercur fiind în opoziție cu Uranus în chiar casa lor I, nu poate rezolva totul: poate contribui doar, discret, la o ameliorare a conflictelor sau la o atenuare a discrepanțelor majore ce țin de căsătorie sau divorț, de partaje, de separări ale asociaților într-o firmă sau în nume propriu, în raport cu părțile implicate într-un proces. Marte, o dată intrat în Capricorn, aduce un gest astral de mare duritate cu privire la carieră, rol social și notorietate. Încep încercările. Zile de stres: 28 și 29 octombrie, când vor avea impresia că toată lumea se ridică împotriva lor, acționează în detrimentul lor sau îi contrazice fără rost și fără logică. Până la un punct, acest sentiment poate fi justificat; de la un punct în acolo însă e vorba chiar de o realitate pe care nu o sesizează ori nu vor să o conștientizeze. Pe 30 și 31 octombrie sunt posibile conflicte, certuri, schimburi de cuvinte „sonore”, foarte sonore cu prieteni, copii sau alte persoane de care sunt legați afectiv.


Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...