capricornHoroscop Urania Capricorn 19-25 decembrie 2015
Cel mai important semn zodiacal al momentului, prin multiplele aspecte astronomice şi astrologice în care este implicat. Astfel, din 22 decembrie, Capricornii vor avea parte de influxurile Soarelui prin casa I, a personalităţii dar şi a constituţiei lor fizice. Va începe, din acea zi, o perioadă de 30 de zile, în care se vor putea îmbăia în cele mai favorabile efluvii astrale.



Din 22 decembrie, Mercur şi Pluto vor intra, în relaţii dificile, de cuadratură cu Uranus, Marte şi Luna Neagră care, pe19 şi 20 decembrie, vor fi sporite în efectul lor, de Luna în tranzit prin Berbec, motivând, într-un chip greu de acceptat, tot felul de reacţii, replici şi iniţiative ale unor membri de familie.
Capricornii vor avea senzaţia că sunt nedreptăţiţi şi că aceştia le complică existenţa fără vreun motiv real, doar din ambiţie. În planul relaţiilor oficiale, al imaginii, al profesiei, Marte şi Luna Neagră şubrezesc casa a X-a, obligându-i pe nativi să adopte o strategie de ultimă oră, pentru a se apăra sau pentru a limita efectele unor atacuri, acuzaţii şi conflicte ce pot apare la tot pasul.
Pe 21 şi 22 decembrie, spiritul lor se calmează întrucâtva. Ei fac efortul de a se stăpâni, de a rămâne lucizi, de a gândi cât mai limpede, de a nu se grăbi în deciziile majore.
Pe 23 şi 24 decembrie pot iniţia dialoguri utile, inteligent conduse, pe chestiuni de muncă, autoritate, metodă, eficienţă etc.; se pot exprima în chestiuni profesionale superioare, în public, în scris, într-un cadru oficial (congres, conferinţă, întrunire publică), dar, pentru asta, trebuie ca ei să se afle deja într-o postură de autoritate şi demnitate socio-profesională recunoscută.
Pe 25 decembrie este posibil ca, la urechile lor, să ajungă ipoteza unor condiţii de desfăşurare a unui contract, a unei colaborări sau a unui parteneriat, care să-i pună pe gânduri.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...