capricornHoroscop Urania Capricorn 27-2 ianuarie 2015
Asemeni celor născuți în zodia Racului, și cei născuți în Capricorn sunt direct vizați de faza de Lună Plină din ziua de 5 ianuarie. Soarele, aflat atunci la 14º 30′ Capricorn, va face două rânduri de cuadraturi cu Nodurile Lunare (N și S) aflate, fiecare, la 14º42′ Berbec, respectiv Balanță.



Deci la grad perfect. Prin asta, tot ce atinge acest context astral are o doză mare de importanță prin sensul, impulsul și direcția pe care le imprimă deciziilor adoptate. Nu este un tranzit care privește lucrurile mici, din latura modestă a existenței de fiecare zi. Faza de Lună Plină implică așadar persoana nativului, corpul său fizic, construcția eu-lui superior, relațiile cu familia din care provine precum și toate relațiile parteneriale cu contractele subsidiare iar Nodurile Lunare privesc din nou familia dar și cariera, imaginea, puterea.
Fiind vorba de o Cruce Cardinală, la grad perfect, este de așteptat ca, în viața acestor nativi să se producă evenimente relevante. Casa a II-a a banilor devine populată; alături de Marte vor interveni, după 3 și, respectiv, 5 ianuarie, Venus și Mercur. Se anunță multe discuții pe tema banilor dar se și pot rezolva o serie de situații critice. Interesant este și felul în care evoluează situația: imediat, rapid, brusc, uimitor.
Atenție totuși la soluțiile de avarie bazate pe artificii: acestea vor fi contestate, anulate sau penalizate de-a lungul lunii februarie 2015. 6,7 și 8 ianuarie pot aduce în prim-planul atenției lor o chestiune oficială, legală, instituțională sau chiar un complex întreg de împrejurări care îi obligă pe nativi să treacă pe la tot felul de cabinete (de avocat,de notar, de expert) și pe la tot felul de ghișee. O serie amărăciuni provenind de la idei în care au crezut și care acum se dovedesc a fi caduce, ori de la o serie de evoluții negative într-un domeniu de viață personală îl obligă pe nativ să se gândească la un altfel fel de a se îngriji de propriul interes.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...