fecioaraHoroscop Urania Fecioara 5-11 martie 2016
Pe 5 martie, nativii vor avea tendința de a se izola pentru a-și pune gândurile în ordine, fiind cuprinși de o stare de spirit care îi face puțin dispuși să se veselească cu orice chip. Sobrietatea în trăiri și sentimente îi mai profunzi, atitudine care le poate aduce beneficii dacă desfășoară o activitate ce necesită atenție, răbdare, concentrare, acceptarea rutinei, etc. Din 5 martie după-amiaza și până pe 7 martie, nativii muncesc, au idei, au soluții, au inițiativă, doresc să depășească niște obstacole sau pot face „mișcări” interesante, utile lor, în câmpul muncii: găsirea unui al doilea job, transferul în altă secție, în alt loc de muncă. Specială va fi perioada 8 – 9 martie care își va pune amprenta pe casa a VII-a. Acolo va opera Luna Nouă, Eclipsa de Soare dar și multele plante reunite în zodia Peștilor, precum și intervenția nou intratului în această casă, adică a planetei Mercur care le va imprima o subtilitate și o abilitate specială în tot ceea ce ține de relațiile parteneriale.



Totul va avea acum, la ei, un aer distins, rafinat, diplomatic: gesturile, cuvintele, tonul și ideile vehiculate. Vor face impresie bună, vor cuceri și-i vor convinge, mai ales pe cei de curând cunoscuți, cât de destinși și degajați sunt ei, chiar și atunci când este vorba de o afacere sau de o chestiune incomodă. Pe acest fundal, Fecioarele pot câștiga mult: simpatia, disponibilitatea pentru cooperare, înțelegerea sau îngăduința cuiva. Toate le vor fi de folos, pe teren scurt sau măcar până la începutul toamnei acestor nativi. Nu lipsesc nici evenimentele teatrale: despărțiri surpriză, asocieri inedite. Doar relațiile între soți nu sunt favorizate de numeroasele evenimente ale acestei perioade. Între 10 și 11 martie, se anunță ambalări pe o chestiune bănească, cramponarea de un posibil câștig sau efortul intens dus pentru a minimiza o pierdere ori a împiedica producerea unei pagube.


Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...