gemeniHoroscop Urania Gemeni 26-1 aprilie 2016
Între 26 și 28 martie ora 10 dimineața, nativii din Gemeni vor fi obligați să desfășoare adevărate strategii la locul de muncă, pentru a evita un conflict, pentru a depăși un moment delicat sau a limita consecințele unui conflict ori a administra o situație de moment, păguboasă. Vor avea nevoie, indiferent de postura în care se vor afla, în ipoteza unei astfel de situații, de subtilitate, de diplomație, de atenție și de autocontrol. În planul sănătății, unele persoane, mai sensibile, pot răci, guturaiul sau sinuzita fiind aspectele cele mai deranjante sau pot suporta consecințele unor afecțiuni mai vechi, la nivel urinar sau genital ori din categoria celor ce țin de domeniul ORL. Între 28 martie dimineața și 30 martie seara (până la ora 20:45), relațiile parteneriale pot evolua bine, interesant.



Unele gesturi, mai energice, pot avea efectul scontat, permițându-le nativilor să preia conducerea într-un grup restrâns, să se impună – prin idei, autoritate profesională sau doar prin șarm personal – într-un colectiv. Pentru relațiile de cuplu, contextul este însă „prea” dinamic, multe dintre conversațiile partenerilor sfârșind prost: unul se simte jignit sau atacat pe nedrept, celălalt ripostează brutal și, astfel, se intră într-o competiție din care fiecare vrea să iasă învingător și nu cedează. Tranzitul conține riscul amplificării unui conflict sau al degradării relațiilor dintre nativi și unele persoane față de care se situează ca părți adverse într-un proces. Între 30 martie seara și 1 aprilie, Gemenii își vor face calcule bănești sau vor constata că au toate motivele să se supere pe prietenii care le-au stricat planurile prin neseriozitate și incorectitudine. Întreaga perioadă cuprinsă între 26 martie – 1 aprilie a.c., păstrează datele astrale ale unei încleștări socio-profesionale, instaurată cu luni în urmă și care acum se intensifică sau se aprofundează.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...