gemeniHoroscop Urania Gemeni 28-3 februarie 2017
Între 28 și 29 ianuarie după-amiaza, în mintea nativilor se pot produce schimbări majore de opțiune de viață, de crez, de aspirație, de conștiință. Unii vor renunța repede și fără nici un regret la o serie de principii, interese sau mize personale majore. Acum, vor îmbrățișa idei noi, premize noi de dezvoltare și afirmare personală.
Aceste transformări, petrecându-se brusc și reflectându-se în comportamentul și deciziile lor îi vor surprinde pe cei apropiați lui. Luna Nouă din 28 ianuarie poate fi una dintre cauzele astrale care ar putea declanșa această revoluție personală. Pentru cei tineri, care au trăit indiferenți față de responsabilitățile lor, se poate vorbi de o maturizare bruscă, ca efect al cristalizării conștiinței datoriei față de sine.



Pe 28 ianuarie, Marte va intra în casa prietenilor și, de acolo, alături de Uranus, va genera, până pe 10 martie, confruntări sau chiar dispute dar va permite și lărgirea cercului de apropiați, prin situațiile inedite care îi vor plasa în apropierea unor persoane speciale. Între 29 ianuarie (după ora 18:11′) și 31 ianuarie, unii se pot bucura de succes, de notorietate, de funcția în care au fost numiți, de o imagine bună sau de simpatia publicului, ceea ce, pentru artiști sau oameni politici, nu e lipsit de importanță.
Posibilă victorie juridică, relațională sau morală asupra unui partener care le-a fost ostil sau care a încercat să-i destabilizeze. Între 1 și 3 februarie, până la ora 03:50′, contacte și discuții aprinse cu apropiații cerului lor de interese.
Pe 3 februarie, Venus va intra în casa a XI-a, introducând, până pe 6 iunie, când va părăsi definitiv acest sector, nuanțe diferite în funcție de mersul direct sau retrograd în care se va afla. Din 3 februarie, tendința de a se liniști trupește sau sufletește și de a se refugia în activități recreative. De la sfârșitul săptămânii, s-ar putea contura probleme bănești.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...