leuHoroscop Urania Leu 10-16 ianuarie 2015
Începând cu 12 ianuarie, Marte va intra în casa a VII-a a banilor si a relațiilor cu alte persoane sau instituții, în legătură cu o chestiune financiară. Aspectul indică greșeală, confuzie și risipă.



La sfârșitul săptămânii începe să se ridice cota de alarmă cu privire la posibilitatea de a mai face plăți și cheltuieli (până mai ieri obișnuite sau sustenabile) situația evoluând pe această direcție, crescendo, în următoarele săptămâni. O soluție, indicată de Saturn ar fi, ceea ce se cheamă, „aplicarea rigorilor legii”, firește, individualizate, de la caz la caz. Atenție și la unele situații vulnerabile în care s-ar putea afla copiii unor Lei, obligându-i pe părinți să intervină pentru a ține situația sub control. În această ultimă ipostază, nuanța este de constrângere, de gest imperios necesar, oricât de costisitor. Altă direcție vulnerabilă, moderată în prezent, dar care evoluează spre statutul de „foc bengal” este cea care îi leagă personal pe nativi de partenerii lor de viață, de asociați sau de toate tipurile de contracte și afaceri începute cu aceștia ori derulate într-un mod aparte. Deocamdată, aici, nu se poate face ordine; în schimb, se poate intra în posesia unor informații care explică sau dezleagă o secvență esențială din acest amalgam de situații complicate, dacă nu cumva haotice. Un conflict deschis, verbal, așa… ca de la om la om, este posibil oricând, pe 14 seara, pe 15 și 16 ianuarie dimineața și, prin reverberații, săptămâna viitoare. Asupra lor, unii pot emite opinii abuzive, nefondate sau îi pot târî în conflicte cu sursă dar și cu evoluție ciudată.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...