leuHoroscop Urania Leu 16-22 aprilie 2016
Pe 16 aprilie, nativii vor fi în mare formă fizică. Puternici și determinați, ei pot rezolva în această zi multe chestiuni personale. Perioadă bună pentru performanțe sportive, pentru succes la public (dacă lucrează într-un domeniu artistic sau de creație și interpretare), pentru activitatea politică, socială sau cu miză umanitară. Leii pot da dovadă de mărinimie (mai ales că, inițiativa ca și succesul însuși, le vor „gâdila mândria”), se pot implica în acțiuni caritabile, pot deveni organizatorii eficienți ai unor manifestări, unde sau prin intermediul cărora, se poate susține un proiect, se poate lansa o idee generoasă se poate apăra o miză politică. Între 17 și 19 aprilie (până la ora 14:24’), se vor manifesta banalele și obișnuite probleme cu banii. Pentru unii, aceste preocupări sunt provocate de situația specială, costisitoare, a unui copil sau de nevoia de susținere financiară a cuiva drag.



Între 19 aprilie după-amiaza și 21 aprilie, Leii vor face mari eforturi în a rămâne calmi, pe fondul unor evenimente care „dau în clocot”. Realizând că e nevoie să-și păstreze cumpătul și să fie diplomați în comportament sau afirmații, Leii vor face eforturi uriașe în a se abține să spună ceea ce cred sau ceea ce știu, pentru a nu amplifica contextul furtunos iscat brusc. Prudență mare în timpul deplasărilor (mai ales pentru nativii în postură de șoferi); a se evita drumurile lungi, oboseala și enervarea de-a lungul răstimpului invocat dar, mai ales, pe 21 aprilie, între orele 19 și 21. Pe 19 aprilie, Soarele va intra în casa a X-a a carierei, funcției și a puterii, obligându-i pe nativi să gestioneze cu temperanță, provocările cotidiene cu atât mai mult cu cât, pe 22 aprilie, pe această casă, se va exercita influența fazei de Lună Plină, care va scoate la suprafață lucruri neplăcute sau periculoase. Pe 22 aprilie, dacă este vorba de o miză publică, oficială sau care presupune răspundere personală, nativii pot trece prin momente de cumpănă.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...