fecioaraHoroscop Urania Leu 2-8 mai 2015
Dincolo de chestiunile urgente, de problemele importante din punct de vedere profesional sunt destule momente agreabile care se pot produce în existența de fiecare zi a nativilor din Leu.



Pe 2 mai, ei se pot dovedi abili și plini de diplomație când va fi vorba de întrebări puse și răspunsuri date, în discuțiile cotidiene cu vecinii sau apropiații; între rude, mai ales între frați, se poate instala chiar o oarecare armonie, pace sau împăcare. Între 3 și 5 mai dimineața situația e mai radicală, mai ales că în acest răstimp se produce faza de Lună Plină care privește casele a IV-a și a X-a. Numeroase treburi de familie, de avere, de gospodărire a unui bun (imobiliar, funciar, utilaje etc.) ridică multe aspecte ce trebuie analizate și rezolvate. Dacă pot face asta fără stres și fără să se vaite, la urmă, perioada, nu li se va părea chiar atât de grea. Mai dificil se poate dovedi acest răstimp în privința chestiunilor oficiale sau în contextul exercitării prerogativelor funcției. Autoritatea acestor nativi poate fi contestată sau subminată. Doresc să facă dreptate dar nu sunt lăsați iar piedicile care li se pun în acest demers nu sunt de loc simple. Indicat ar fi să se amâne orice gest justițiar pentru o perioadă mai favorabilă sau măcar să nu se comită excese de zel sau să se angajeze în acțiuni care să-i oblige la un consum mare de energie și la valuri de enervare.
Între 5 mai după-amiaza și 7 mai nativii din Leu vor avea chef să petreacă, să facă lucruri excentrice; în principal, au o mare sete de aventură. De aceea, o poveste de dragoste poate fi atât o provocare cât și un motiv de satisfacție. Pe 8 și 9 mai grija față de sănătate alimentație sau medicație va fi mai pronunțată.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...