leuHoroscop Urania Leu 23-29 mai 2015
Între 23 și 25 mai dimineața Leii pot trăi câteva zile frumoase pline de succes. Ei vor fi în formă atât fizică cât și psihică, pot depune efort în orice domeniu, își pot vedea rezultatele repede, pot fi apreciați.



Din după-amiaza zilei de 25 mai până pe 27 mai ei se vor dedica unor chestiuni materiale financiare ori administrative dar care implică o serie de cheltuieli. Unele situații dezavantajante pot fi legate de locul unde sunt salarizați. Perioada 28-29 mai este un bun prilej de a stabili sau restabili o serie de relații cu persoane apropiate sau de curând intrate în cercul lor de interes. Sunt posibile o serie de evenimente rod al unor inițiativelor venite dinspre o serie de persoane care îi apreciază și care îi propun pentru premii, distincții sau care îi laudă și-i recomandă pentru funcții și ipostaze publice.
Pe fondul unor dialoguri cu o serie de persoane avizate, acești nativi își pot revizui o părere, își pot recontura un interes, își pot schimba un plan sau un fel de a aborda o chestiune personală. Pentru nativii aflați între de ani 41-42 de ani sunt posibile schimbări de statut legate de locul și rolul lor în viața publică. Fie se implică într-o serie de activități legate de organisme care abordează secvențe de viață într-un chip nou, modern, fie pot primi funcții și responsabilități care, deși nu aduc bani imediat, le aduc, ca principiu de viață, un avantaj major, deschizător de drumuri. Această predispoziție astrală este în evoluție iar consecințele favorabile pe care ea le permite se pot materializa și în săptămânile următoare.
După-amiaza zilei de 29 mai este mai complicată, ea fiind marcată de blocaje, surprize nu tocmai plăcute, prost înțelese ori răstălmăcite din necunoașterea exactă a realității care le-a provocat.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...