leuHoroscop Urania Leu 6-12 decembrie 2014
Cele mai frumoase zile ale perioadei pe care o analizăm sunt 10 și 11 decembrie. Se alcătuiesc combinații care aduc forță fizică, formă bună psihică, entuziasm, încredere, optimism, dorință de a se implica, de a acționa, de a trăi din plin.



Va fi o perioadă de aproximativ 48 de ore când cei născuți în Leu vor simți dorința de a fi buni, generoși, superiori. Nu se vor mai crampona de fleacuri și vor dori să le facă celor din jur cadouri, surprize agreabile sau măcar zile plăcute. Vor avea tot felul de inițiative care, o dată concretizate, să le dea senzația că trăiesc din plin. Asta îi va costa, la propriu, iar în dimineața zilei de 12 decembrie un aer oarecum resemnat sau vinovat se va strecura în sufletul lor. Nu vor regreta exuberanța care i-a copleșit cât banii pe care i-au cheltuit fără reținere. Perioadă bună pentru aventuri, povești de dragoste, căldură sufletească; pe unii îi va bate gândul să se căsătorească, poate și din cauza impulsului astral de a se îndrăgosti de la prima întâlnire. Luna Plină se așază pe casa relațiilor de prietenie bazate de scopuri, interese sau preocupări comune ori pe afinități de grup (club, fundație, partid, structuri motivaționale, loisir) și a relațiilor bazate pe sentiment, suflet, emoție, senzualitate, sexualitate. În această ultimă ipostază, „săptămâna oarbă”, favorizată de aspectele anterioare, este pe 6 și 7 decembrie cu atât mai plauzibilă.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...