pestiHoroscop Urania Pesti 11-17 februarie 2017
Între 11 și 12 februarie dimineața, unii nativi nu vor fi în apele lor. Nu vor fi bolnavi dar nici nu vor putea spune, cu precizie, „ce îi doare”. Starea lor va fi una de neliniște, de nemulțumire, de trac în fața viitorului, de revoltă în fața prezentului, de dorință de a-și depăși limitele personale, de a înfrânge blocaje interioare. Luna Plină și eclipsa de Lună vor opera asupra celor două case ale sănătății. Cei care au instalată o afecțiune cardiovasculară și sunt sub tratament vor avea impresia că medicamentele pe care le iau nu-și mai fac efectul, pentru că, tulburarea lor, de cele mai multe ori, va fi de natură psihică. Nu inima, în sensul medical al cordului, va fi cea vizată ci sufletul dar această tulburare interioară profundă poate genera și tulburări somatice, mai ales la nivelul sistemului nervos, de unde și riscul unor tulburări neurologice.



Posibile surprize legate de activitatea curentă, de felul în care ar putea să-și desfășoare munca. Unii pot avea soluții extrem de interesante cu privire la plasamentul lor profesional sau la valorificarea unui talent, ceea ce ar presupune și o (răs)plată a efortului lor, deloc de neglijat. Între 12 februarie (după ora 03:51′) și 14 februarie seara, abordare pragmatică a unei ipostaze parteneriale care va reprezenta însă un punct de plecare pentru un proiect important. Pe 14 februarie, Luna Neagră va intra în casa a X-a a carierei, a valorificării superioare a meseriei, ceea ce impune nevoia continuă de prudență, de analiză atentă a deciziilor profesionale și de inhibare a reacțiilor subiective, impulsive, emoționale care pot compromite acest sector. Între 14 februarie (după ora 22:42′) și 16 februarie dimineața, cele două case ale banilor provenind din surse diferite (din salarizare și din avantaje primite/oferite) sunt active din punct de vedere astrologic, influențele bune întretăindu-se cu cele precare. Între 16 februarie (după ora 08:41′) și 17 februarie ambalări și enervări din motive de crez și convingere interioară.

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...