pestiHoroscop Urania Pesti 28-6 martie 2015
Luna Plină în Peşti este momentul unic de pe an când aceşti nativi trăiesc la apogeu. Este ziua de prea plin astral când se pot confrunta cu chestiuni ce privesc o acumulare de gânduri, fapte, evenimente de care trebuie să se ţină cont pentru a merge mai departe şi pentru care trebuie să se ia decizii iar pentru Peşti, o dată decizia luată, chiar dacă trec la treabă mai greu, ea este una definitivă şi este urmată până în pânzele albe.



Peste două săptămâni, pe faza de Lună Nouă în Peşti, când, în semnul lor, se va afla şi Luna, vor găsi şi liantul necesar pentru astfel de transformări şi mobilizări. Să se bucure aşadar, de ziua de 5 martie, să fie atenţie la tot ceea direct, vizibil, clar sau doar metaforic, li se oferă, li se transmite, pentru a înţelege mesajul direcţia de viaţa ce o menesc pentru ei astrele. Unele gânduri (să rupă o colaborare, să renunţe la un contract, să se despartă de o persoană) sunt tendinţe fireşti, cel puţin din perspectiva motivaţiei astrale, dar nu sunt nişte chestiuni importante şi nici relevante. Cum s-ar zice, doar îi bate gândul.
Dacă zilele de 28 februarie şi 1 martie pot fi încărcate de tandreţe, duioşie, dragoste, căldură sufletească pentru tot şi toate din jurul lor, zilele de 2, 3 şi 4 martie pot decurge obositor, solicitant. Pot fi zile când treburile îi pot acapara şi epuiza. Dar, tot în acest ultim răstimp, orgoliul, vanitatea şi mândria iţesc corniţele şi-i mână spre hotărâri menite să le pună în valoare personalitatea, mai ales prin intermediul muncii sau care se exprimă la locul de muncă. Fluxul interior al gândurilor se cristalizează acum în nebănuite forme asemeni cristalelor de sare pe crenguţa din peşteră.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...