pestiHoroscop Urania Pesti 8-14 aprilie 2017
Între 8 și 9 aprilie după-amiaza, posibile discuții privitoare la condițiile unui contract, premize pentru o colaborare, discuții preliminare în vederea integrării nativului într-un colectiv de lucru , ceea ce îi va face plăcere. Între 9 aprilie, după ora 15:35′ și noaptea de 12 aprilie, vâlvă în regimul banilor. Nu este neapărat obligatoriu să se piardă sau să se „dea” bani dar discuțiile, situațiile, premizele, condițiile, contextul în care se vor desfășura evenimentele îl va solicita pe nativul din Pești din toate punctele de vedere (emoție, luciditate, capacitate de decizie, analiză, calcul matematic, rezonabilitate, evaluare generală a situației, cunoaștere a perspectivelor, etc.).



Factorul astral care va genera această forfotă de trăiri, gesturi și sentimente va fi dat de Luna Plină care se va construi pe axa celor două case ale banilor și avea avea menirea să atragă noul, ineditul, să instaureze surpriza ca factor declanșator. Între 12 aprilie, după ora 01:42′ și 14 aprilie la prânz, moment al reflexiei, al reculului, al întoarcerii în forul interior, al analizei circumspecte a evenimentelor de dată recentă și nu neapărat ale celor legate de bani. Din 14 aprilie, după ora 13:27′, în viața Peștilor se pot produce evenimente minore (telefoane, discuții, informații primite, întâlniri) menite să-l pună pe nativ în situația de a se delimita de anumite evenimente ce depășesc cadrul personal de viață și să-l plaseze într-un context mai larg, social sau profesional. Peștii vor încerca, în această etapă, să asiste ca la teatru la viața care se desfășoară în preajma lor. Din 11 aprilie, Mercur va intra în mișcare retrogradă și îi va face să se gândească de două, sau de mai multe ori, înainte să spună „da”, chiar și în chestiunile cotidiene ale existenței lor sau să revizuiască acceptul pe care l-au dat. Vor urma trei săptămâni de îndoieli și ajustări permanente ale opiniilor într-o chestiune de educație, formare profesională, călătorie, comunicare.

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...