racHoroscop Urania Rac 22-28 august 2015
Soarele va intra în ziua de 23 august în casa învățăturii și a comunicării și, pentru aproximativ două zile (între 26 și 28 august), va face o conjuncție rară cu Jupiter în Fecioară care își va pune amprenta pe felul în care vor evolua o serie de evenimente ce țin, în funcție de vârstă, de școală, facultate, etape superioare de pregătire sau aprofundare a cunoștințelor; în egală măsură, el va determina un fel mai just, mai ponderat și mai profitabil de a se exprima, de a aborda o serie de idei și principii sau în comportamentul lor de fiecare zi.



Nu la fel de armonică se va dovedi, situația casei a IV-a, care se va confrunta, după 25 august, când, aici, va intra Luna Neagră, cu probleme, griji, necazuri, complicații, pierderi etc. Relațiile cu membrii familiei din care provin, mai ales cu cei în vârstă vor cunoaște, până în mai 2016, tot felul de fluctuații. Mercur va întra în aceiași casă, punându-și amprenta pe evoluția specifică ce ține de acest sector, prin întârzieri, complicații, confuzii, încurcături, discuții fără sfârșit. „Ceva” ce se întrezărește între 27/28 august are tendința să se dezvolte în săptămânile viitoare. Pe 22 august pot fi revoltați sau jigniți de o chestiune afectivă care devine explozivă. Între 23-25 august, cei mai muți dintre nativi sunt preocupați de acte și de demersurile oficiale într-o chestiune legată fie de locul de muncă, fie de sănătate (aprobări, taxe, cereri, legalizări). Între 25 august după-amiaza și în dimineața zilei de 27 august, se pot produce întârzieri, amânări, refuzuri sau dificultăți în tot ceea ce ține de o relație partenerială, de colaborare sau maritală. Între 27 și 28 august nu sunt excluse certurile care pleacă de la revendicări materiale sonore și abuzive. Atenție la manipularea tuturor aparatelor și utilajelor care folosesc curent electric, raze, care produc vibrații sau funcționează la turații mari (motoare, turbine, aparatură de bucătărie, jucării mecanice complicate, ambarcațiuni, instalații din parcurile de distracție).
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...