racHoroscop Urania Rac 22-28 noiembrie 2014
Săptămâna cuprinsă între 22-28 noiembrie va activa, mai mult decât în alte perioade, sectorul muncii, dar şi al sănătăţii. Natura fundamental benefică a planetelor aflate în acest semn pozitiv, activ, dinamic, nu poate decât să contribuie la o recuperare a forţei fizice, la un spor de energie interioară necesară pentru a se restabili după secvenţe organice dificile (boală, accident, operaţie, tratament sau medicaţie prelungită).



Pentru cei care au afecţiuni cronice legate de circulaţia arterială, de hipertensiune sau de funcţiile ficatului, tranzitul acestei săptămâni, precum şi al celor 2-3 care urmează, se poate resimţi în chip neplăcut în măsura în care aceştia fac excese (antrenamente nechibzuite, efort exagerat la locul de muncă, imprudenţe), se expun la riscuri sau nu-şi controlează echilibrul interior.
Fiind totuşi o perioadă care „provoacă”, aceştia ar trebui să se educe şi să nu se ambaleze în tot felul de situaţii conflictuale care să-i vulnerabilizeze. Priviţi evenimentele cu înţelepciune, renunţaţi la patimă.
Pe 25 şi 26 noiembrie unii nativi ar trebui să recurgă cu deosebire la diplomaţie. Sunt zile de stres relaţional, de opoziţii şi poate chiar obstacole multe, mărunte, care îl pot scoate din sărite pe un Rac. Fără extravaganţe filantropice pe 27 şi 28 noiembrie. Luna Neagră va intra în casa relaţiilor de mai mică importanţă, a comunicării şi învăţării, examene, opţiuni, etc.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...