sagetatorHoroscop Urania Sagetator 23-29 mai 2015
Casa a VII-a a relațiilor parteneriale este cea mai bogată în semnificații astrologice din ansamblul lăcașurilor hărții astrale pentru perioada 23 – 29 mai.



Acolo, Soarele ridică semne majore ce indică nevoia de repoziționare a nativilor față de toate relațiile pe care le au mai semnificative în viața lor: cu soțul sau soția, cu partenerii de afaceri, cu cei cu care se află în relații contractuale, cu colaboratorii și mai ales cu rivalii sau dușmanii care au în prezent destul sprijin astral în detrimentul Săgetătorilor.
E mai greu de precizat cine se răzgândește, complicând o relație, oricât de stabilă, pentru că întregul context este ambivalent și unul dintre parteneri îl provoacă pe celălalt. Cert este însă că schimbarea la nivelul unei decizii, a unei convingeri interioare, a unei păreri sau dorințe este de natură ca acum, pe termen scurt, sau mai târziu, când se vor întruni toate condițiile necesare, să se producă o despărțire sau o importantă delimitate de vechiul parteneriat. Uneori, relațiile conflictuale sunt amplificate de provocările celor care vor să grăbească sfârșitul lucrurilor.
Teoretic, între 25 și 27 mai evoluția conflictelor, mai ales a celor cu tentă profesională, publică, de autoritate, imagine sau cu impact asupra funcției este supusă presiunilor și ipostazelor periculoase, practic aceste tendințe putând să se concretizeze oricând în perioada 23-29 mai și chiar ulterior acestui răstimp. Evoluția unor demersuri juridice sau procesuale poate fi extrem de rapidă și drastică prin consecințe. Între 28 și 29 mai unii nativi pot încerca să negocieze sau să tempereze conflictele din jurul lor. Va rămâne doar o tentativă.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...