scorpionHoroscop Urania Scorpion 1-7 aprilie 2017
Între 1 aprilie (după ora 07:20′) și 2 aprilie seara, Scorpionii vor încerca un amestec de dorințe contradictorii, de tendințe nerealiste ori de câte ori va fi vorba despre bani cash, câștiguri materiale, avantaje care, în timp, pot „produce bani”. Între 2 aprilie (după ora 21:27′) și noaptea de 4 aprilie, perioadă plină de sensibilitate în care nativii pot da dovadă de o sensibilitate ieșită din comun, de aspirații frumoase. Intențiile lor sentimentale vor fi serioase chiar dacă ei nu vor declara asta cu voce tare sau în ciuda unui comportament alinat, galeș, provocator, care ar trimite cu gândul mai degrabă la aventură, flirt, decât la o relație serioasă pe care să o respecte și să o cultive. Intrarea Planetei Venus în zodia Peștilor, într-o postură de „exaltare”, chiar dacă, pentru două-trei săptămâni, va rămâne în mers retrograd, în casa a V-a a sentimentelor, alături de alte planete, va colora și va intensifica aceste trăiri nobile.



În cele mai multe cazuri, prezența Scorpionilor va fi fascinantă. Între 5 aprilie (după ora 00:14′) și 7 aprilie dimineața, perioadă dedicată bătăliilor scurte și câștigate rapid, fără prea mult efort, mai mult pe bază de intimidare a adversarului sau pe o evidență convingătoare a faptelor invocate, abil, de către nativi. Pe 7 aprilie (după ora 07:20′), dorință de a acționa chibzuit în toate relațiile cu prietenii. Scorpionii nu-i vor părăsi pe aceia la greu dar nici nu se vor repezi cu „arme și bagaje” în proiectele acelora. Cu multă precauție, firească lor, nativii îi vor cerceta pe oamenii vizați de investiția lor umană, morală, socială, culturală nu doar economică, ca să știe pentru cine își pun obrazul. Gesturi sugestive, comportament elocvent, aluzii, ironii, glume cu subînțeles menite să atragă celui drag din viața lor că e cazul să corecteze un detaliu de viață personală dacă vrea ca relația să meargă mai departe. Posibil conflict la locul de muncă sau eveniment care le dă programul de lucru peste cap.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...