taurHoroscop Urania Taur 7-13 februarie 2015
Întreaga săptămână este un șir de probleme, de motive de enervare, de contradicții și tensiuni. Familia, căsnicia, munca, ipostaza publică, funcția, parteneriatele toate sunt supuse încercărilor.



În zilele de 8, 9 și în prima parte a zilei de 10 februarie mai solicitată este latura activităților cotidiene și sănătatea. În a doua parte a zilei de 10 februarie, apoi pe 11 și 12, casa relațiilor parteneriale se colorează. Problemele sunt amplificate de ecoul afectiv al unor întâmplări sau, în varianta și mai rea, sunt provocate chiar de către nativi, din cauza acestei afectivități răscolite de multe alte cauze, unele venind, în timp, de demult iar acum fiind reluate. Se poate vorbi despre o stare de iritare, de neliniște care nu le dă pace, chiar dacă, concret, nu li se întâmplă nimic. Cercul este vicios, pentru că observând ei înșiși, lipsa reală de motivație pentru starea lor interioară, vor avea tendința să o trateze ca pe un soi de presimțire. Vorba lui Caragiale, nu-i bine să intre omul la fantaxie. În zilele de 13 și 14 februarie se vor implica în chestiuni ce țin acte și documente, ori de gesturi care trebuie făcute, în care noțiunea bani, va fi implicată. Până pe 12 februarie bine ar fi să nu se exprime în public. După aceea, Mercur va intra în mers direct, acționând în nota specifică tranzitului, dar nu neapărat și în avantajul acestor nativi, care vor dori parcă să-și ia revanșa, abordând pe toată lumea și angajând tot felul de subiecte. Multă ambiguitate sau chiar duplicitate în relațiile de prietenie sau cooperare.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...