varsatorHoroscop Urania Varsator 18-24 aprilie 2015
Unii dintre cei care s-au născut în Vărsător pot avea pateu de o perioadă relativ banală. Alții însă, mai ales cei a căror hartă natală intră în rezonanță negativă cu tranzitele perioade cuprinse între 18 – 24 aprilie se pot confrunta cu o serie de evenimente care să le dea viața peste cap.



Cel mai important dar și cel mai vulnerabil loc din harta cerului lor astral este casa a IV-a, cea legată de patrimoniu, stabilitate familială. Aici lucrurile intră într-o criză: fie ea existențială, de unde nașterea, aparent din senin, a unor conflicte care au ca punct de pornire posesia unui bun, administrarea lui sau beneficiile pe care le aduce o avere, un patrimoniu, un bun familial. Unii dintre cei apropiați pot ridica pretenții, alții pot aduce acuzații.
Fiecare dorește o schimbare a statutului personal în legătura cu obiectul sau bunul material în discuție. De aici și argumentele care pot depăși de multe ori cadrul justificat (economic sau juridic) prin abordări colaterale (datorie morală, onoare, responsabilitate, milă etc.). Dacă, până la un punct, ele pot fi justificate, de la un moment dat încolo, în logica conflictului, ele devin exagerate, absurde și prin urmare greu de rezolvat printr-o simplă discuție de principiu.
Din acest motiv, desfășurarea evenimentelor pe sectorul amintit, se poate acutiza, o dată cu 20 aprilie, prin intrarea Soarelui în acest sector, prin efectul conjugat ale fazei de Lună Nouă din 18 aprilie, produse pe casa dialogului, a comunicării și a relațiilor cu rudele apropiate (mai ales frați). Între 21 și 23 aprilie ar trebui să se instaleze o perioadă bună, plăcută firii, agreabilă în plan afectiv și eficientă în relațiile ce au nevoie de armonie.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...