varsatorHoroscop Urania Varsator 22-28 noiembrie 2014
O perioadă la care ar trebui să ia aminte toţi Vărsătorii aflaţi la vârsta responsabilităţii şi a maturităţii. Nu intră în discuţie copiii, adolescenţii şi cei retraşi la pensie, pentru că este vorba e un segment activ, implicat în muncă şi cărora i s-au încredinţat responsabilităţi majore.



Chiar dacă tranzitul este unul scurt, ecoul, ca şi forţa lui de impact, este mare ori poate funcţiona ca un declanşator al unor situaţii importante. Intră în joc şi chestiunile de principiu, de moralitate, de legalitate, de oportunitate. Justificările sunt inutile.
Pe unele persoane valul evenimentelor le poate atinge pe sectorul căsătorie, avere, proces, partaj. Va fi nevoie să se acţioneze repede şi eficient ori să se ia decizii de principiu prompte şi la obiect, fără eschive. Totuşi, se mai poate observa un context pozitiv care poate contracara şirul evenimentelor ce se pot produce în viaţa unora.
El provine de la noile relaţii interumane ce se pot contracta în prezent, de la noile coordonate ce îi pot apropia de unii şi de alţii, ceea ce reprezintă premizele unor noi asocieri sau prietenii ori grupuri de interese. Marte va intra, pe 5 decembrie, în sectorul lor natal, patronând alte tipuri de schimbări decât cele invocate de noi adineauri. În schimb, acelaşi Marte poate, în viitoarele relaţii astrale pe care le va face până pe 12 ianuarie, să le intensifice sau să le imprime un aspect brusc, grav, esenţial, după caz.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...