varsatorHoroscop Urania Vărsător 8-14 aprilie 2017
Între 8 și 9 aprilie după-amiaza, posibile mici avantaja bănești ce rezultă dintr-o activitate retribuită (prime, avansuri, gratificații, înlesniri, etc.). Între 9 aprilie, după ora 15:35′ și noaptea de 12 aprilie, lumea reprezentărilor superioare, a studiilor superioare, a conștiinței și aspirațiilor este deranjată de impactul pe care îl va avea faza Lunii Pline în Balanță (casa a IX-a, pe harta cerului lor astral). Vărsătorii vor trece prin momente de mai scurtă sau mai lungă durată, prin crize de conștiință. Unele vor avea aspectul unei furtuni interioare, care va dura un ceas-două, altele vor fi mai profunde, mai responsabil abordate și vor dura mai mult. Uneori, efectul gândurilor care au generat respectivul conflict interior s-ar putea prelungi mult după această etapă, în funcție de „dezordine” sau de rigoarea interioară a Vărsătorilor. Impact răscolitor al unor informații sau evenimente care, cum se spune în popor, „cad ca un trăsnet”.



Drumurile sunt teoretic, total neindicate, dar, firește, că neavând încotro, mulți vor parcurge distanțele necesare cu diferite mijloace de transport. Un sfat: nu conduceți sub imperiul nervilor, nu vă „ambalați” pe drum în dispute care să vă abată atenția, nu mergeți cu persoane care conduc vehiculele în mod vicios sau periculos. Între 12 aprilie, după ora 01:42′ și 14 aprilie la prânz, un interes de familie este lezat de o situație specială provocată de un context public, oficial, profesional la care Vărsătorii s-ar putea vedea obligați să renunțe. Pe 14 aprilie, după ora 13:27′, momente de stinghereală, atitudine lipsită de respect sau abuzivă, egoistă, incorectă a unor prieteni față de un Săgetător. Din 11 aprilie Mercur va intra în mișcare retrogradă și va crea premize pentru revenirea la o decizie luată nu cu mult timp în urmă cu privire la soarta unui bun patrimonial sau funciar (casă, teren, etc.). Soluția finală va fi posibilă peste trei-patru săptămâni.
Sursa: Libertatea.ro

Leave a Reply


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...