planetePlanetele exprimă polarităţi şi specificităţi energetice, nuanţate de contextul sau fundalul pe care îl formează zodiacul şi cele douăsprezece case. Vorbind din punct de vedere astrologie, poziţiile şi configuraţiile planetare sunt cele care caracterizează omul cu cea mai mare precizie. Aceste chei fundamentale permit să se discearnă trăsăturile specifice şi tendinţele energetice şi psihologice. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, tradiţia astrologica era bazată pe şapte astre: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. In numeroase domenii, acest ansamblu e suficient pentru a face o descriere, pentru a înţelege şi caracteriza ceea ce ne înconjoară. De exemplu, ceea ce are legătură cu natura, cum ar fi mineralele, metalele, vegetalele sau animalele, poate fi perfect clasat şi definit după cele şapte arhetipuri de bază.


Descoperirea planetelor transsaturniene, adică UranusNeptun şi Pluto, coincide cu dezvoltarea epocii noastre moderne. Aceste noi simboluri permit să se precizeze sau să se particularizeze datele exprimate de către cele şapte planete primordiale, dar ele nu pot fi considerate ca fiind la acelaşi nivel ca acestea din urmă. De exemplu, toate mineralele pot fi clasate după sistemul celor şapte planete. Dar fenomenul radioactivităţii, care este propriu unora dintre minerale, este tipic plutonian.În astrologia medicală, dacă cea mai mare parte a proceselor patologice pot fi circumscrise de primele şapte planete, un fenomen comun cum este alergia este mai specific legat de energia uraniană. Observăm astfel că planetele transsaturniene, descoperite mai recent, sunt deosebit de apte să exprime fenomene puse în evidenţă de puţină vreme, graţie evoluţiei cunoştinţelor şi gândirii.Nu trebuie să se cadă în greşeala de a apropia cele trei planete trans-saturniene de o planetă de bază. De exemplu, se spune uneori că Uranus este octava superioară a lui Venus, din unele privinţe, ele se apropie de energia marţiană, în altele de Saturn, şi chiar de Mercur. De fapt, ea are o specificitate aparte care trebuie abordata ca atare, la un nivel diferit de ceea a celorşapte planete.


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...