lunaAstrul nopţii şi al feminităţii, Luna completează Soarele deşi i se opune în mai multe privinţe. Este astrul cel mai apropiat de Pământ şi influenţa ei este direct observabilă, îndeosebi asupra oceanelor şi a mediului biologic care sunt în mare parte compuse din apă. Satelit al Pământului, este de asemeni „planeta” cea mai rapidă şi mai schimbătoare pentru observator. Ciclurile ei servesc drept bază calendarului şi sunt în analogie cu mişcările biologice.
Semnificaţie generală: cuvintele cheie cele mai adaptate acestui astru sunt receptivitatea, feminitatea, plasticitatea, maternitatea, fecunditatea (în sensul feminin, receptiv), nutriţia, interiorizarea, conservarea, imaginaţia,somnul, visul, inconştientul, în vreme ce Soarele semnifică individualitatea, ceea ce este personal, Luna reprezintă ceea ce este colectiv, clanul, mediul,publicul.
Modalităţi energetice: spre deosebire de energia solară, energia lunară este rece şi umedă, mai mult rece decât umedă. Este o energie fluidifiantă, diluantă, pasivă. Mişcările energetice sunt centripete. Aceasta activitate permite acumularea şi condensarea materialelor necesare vieţii, şi care vor fi modelate şi aranjate de către energia creatoare a astrului zilei. Există deci opoziţie şi complementaritate între Soare şi Lună, un cuplu foarte apropiat de Yin/Yang din tradiţia chineză. Din punct de vedere patologic, energia lunară este încetinitoare şi inhibitoare. Ea face să primeze materia în raport cu energia. Provoacă acumulări de lichide şi de materie.



Tipologie: lunarul este asemănător unui prunc dolofan, numai rotunjimi.Faţa este lată, cu trăsături foarte marcate, bărbia teşită, obrajii dolofani, nasul mic şi rotund. Tenul lăptos şi fără strălucire. Privirea, lipsită de vioiciune,este adesea ascunsă, ferită. Corpul este dilatat, abdomenul proeminent. Subiectul degajă o impresie de lentoare, pasivitate, indolenţă, greoi. Pare absorbit în lumea lui interioară şi foarte puţin deschis spre exterior.
Psihologie: psihologia lunară este de interioritate, de pasivitate sau de reactivitate. Vorbind despre Lună, abordăm polul instinctiv, primitiv al psihicului, acolo unde abundă inconştientul şi visul. Lunarul are tendinţa să se închidă în sine, mai preocupat de imaginarul său decât de lumea exterioară.Poate de asemeni să trăiască şi în trecut. O altă caracteristică a sa este marealui instabilitate (caracter lunatic). Acţionează mai ales prin reacţii la stimulii exteriori şi îi este greu să anticipeze, să prevadă sau să ia iniţiative.
Semnificaţia medicală Fiziologie: Luna este legată de toate funcţiile inconştiente ale organismului, cum ar fi sistemul nervos vegetativ sau centrii de comandă automata din bulbul rahidian. Are de asemenea, o legătură directă cu apa din mediul intern, îndeosebi cu sistemul limfatic, componentă pasivă a circulaţiei. Toate energiile anabolizante, toate procesele ce vizează acumularea de materii sau integrarea lor în organism au de asemenea, o componentă lunară: digestia, punerea în rezervă a materiei şi energiei, de exemplu sub formă de grăsime, creşterea, pot fi legate de acest astru. Fecunditatea, în polaritatea ei pasivă şi receptoare, îi este asociată, la fel ca maternitatea şi funcţiile de lactaţie. In sfârşit, somnul şi visele sunt şi ele de domeniul lunar.


Organe şi ţesuturi: stomacul, sistemul nervos vegetativ şi bulbul rahidian, limfa, uterul şi glandele mamare, grăsimea, sistemul venolimfatic, lichidul sinovial şi cel cefalo-rahidian, (acesta din urmă trebuie să fie legat şi de Neptun) au o semnătură lunară.
Din punct de vedere patologic: un exces de energie lunară poate provoca probleme de obezitate importante, putând merge până la a jena mişcările respiratorii sau a provoca tulburări de conştientă. Poate de asemenea, să se exprime prin edeme, chisturi, încetinire a tranzitului intestinal sau digestiv, tulburări de atenţie, de vigilenţă (absenţe, somnolenţă, hipersomnie…), bulimieetc.O insuficienţă de energie lunară se poate exprima printr-o scădere în greutate, o slăbire excesivă, o creştere insuficientă, carenţe, insomnii etc.In plus, numeroase probleme de sterilitate şi de patologie obstetricală au o semnătură lunară. Caracterul epidemic a numeroase maladii infecţioasepoate fi de asemenea, legat de energia lunară.

Planete:

Soarele    Luna    Mercur   Venus   Marte   Jupiter    Saturn   Uranus   Neptun    Pluto


  • RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin

Popular Posts

Horoscop Urania Balanta...

Horoscop Urania Balanta 4-10 mai 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Rac...

Horoscop Urania Rac 19-25 octombrie 2014 Afla ce iti ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 18-24 aprilie 2015 Unele disonanțe poate ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 29-5 decembrie 2014 Spre deosebire de ...

Horoscop Urania Pesti...

Horoscop Urania Pesti 27-2 ianuarie 2015 Aproape două zile ...